sâmbătă, 16 martie 2013

Puțin despre seriale

     Dragă om ce mă citește, probabil te întrebi de ce scriu despre ceva atât de banal precum serialele. E destul de simplu: pentru că pot. Și mai ales, pentru că ieri (sper că ieri a fost sâmbătă) s-a terminat primul sezon din unul din cele mai bune seriale vizionate de mine de când am început să mă uit ca un descreierat la seriale. Serialul în cauză se intitulează Banshee. E mișto. Are violență, sânge, și ocazionalul conținut sexual cu țâțe. Pornește de la premiza că: dacă tot am ieșit din pârnaie și-mi spionez fosta prietenă, mai bine o fac luând locul șerifului care a ușor decedat într-o bătaie de crâșmă. Serios, e singurul serial în care vezi un om că bate o gașcă de bike-ri cu un simplu băț (cred că nu e chiar băț, dar la ora asta nu o să caut cum se cheamă). Din păcate personaja (cuvânt nou) principală e nașpa; da rău de tot. Nu-i neg calitățile de caftangioaică, dar e ca tipa aia după care te ții pentru că ți-a dat atenție, doar ca să-ți mai de atenție (sper că are logică ce zic).

     Spartacus se termină. Foarte bine. Avea violență și țâțe, și puțină politică, pentru a nu părea pe deplin grobian. Dar pe cuvântul meu, dacă la finalul acestui sezon, câștigă sclavii (incorect din puncte de vedere istoric), eu o să fiu fericit că a murit băiatul de a fost Spartacus în primul sezon. Fericit că n-a văzut declinul. La categoria de sânge, violență, și țâțe, intră și True Blood. Primele 4 sezoane au fost decente. Al cincilea a fost atât de prost încât m-am întrebat de ce mă mai uit (ca să-l critic). Cărțile pe care a fost bazat serialul sunt scrise de o tanti grasă; grasă la modul, că ea la micul dejun mănâncă cereale Kilimanjaro. Înțeleg că tanti e frustrată sexual, dar să scrii cărți cu vampiri, vârcolaci și zâne (vorbesc serios) care ar putea fi transpuse fidel doar pe Private Spice, e cam nașpa. Am înțeles că are soț și doi copii. oare le citește aventuri pr0n cu vampiri înainte să se culce?

     Trecem la serialele de pe CW (așa apar în imagine după ce le iau de pe torenți fără să vreau). Acolo e un singur serial cât de cât decent. Mă refer la Supernatural. Mă face să râd. Actorii interpretează personaje normale care arată uman. Restul serialelor produse acolo au un tipar simplu: personajele pozitive arată ca și cum ar fi visul umed al oricui, iar personajele negative sunt excepțional de urâte (ex: Smallville - eroii și eroinele arată oao, iar ăia răi, sfinte, parcă i-a născut un reactor nuclear). E totuși o excepție: în Vampire Diaries (da, mă uit și la ăla, că trebuie să cunoști ca să poți da de pământ) toți sunt ca scoși din cutie. Și petreceri. Sfinte Demon Pompiliu, în fiecare episod o nenorocită de petrecere. Dar nu din aia studențească; e din aia classy, cu rochii și costume pentru că......n-am idee. Nici eu, dacă aș fi mare bogat, n-aș putea s-o țin în ritmul ăsta. Desigur, Supernatural e excepția. Trăiască etern. Oricât de idiot ar fi serialul ăsta, e singurul pe care-l aștept pentru că nu mă va dezamăgi deloc.

     Serialele de pe SHOwtime sunt toate bune. N-are rost să ridic în slăvi Dexter, Weeds, Californication, Homeland, și altele. Se știe că sunt bune. Oamenii ăia au clacat o singur dată, cu un sigur sezon la Weeds. În rest, respect.

     Din restul serialelor pe care le urmăresc (adică rulează sau așteptă sezoane, că eu nu vorbesc de alea terminate) merită luate în seamă Sons of Anarchy, Breaking Bad, Walking Dead, Borgias, American Horror Story și Game of Thrones (am citit cărțile, știu că nu respectă exact; taci, vezi serialul, și dacă vrei exactitate citește cărțile, lepră de om, nu aștepta un an pentru un sezon).

     Serialele de comedie cu râs pe fundal sunt ok. E cam creepy că râsul ăla e o înregistrare a unor oameni care râdeau acu vreo 90 de ani, și care sunt cam morți, cred. Dar sunt ok. Ușurel cretine, dar hai să fim serioși, cum să nu te uiți pe pilot automat la That 70s Show?

     Pe final, țin să menționez că dacă nu am pomenit vreun serial ilustru ce rulează acum, ori nu l-am văzut, ori e atât de prost că n-am eu destulă creativitate ca să-l dau de toți pereții, la ora asta. Am să vă mai zic de un serial, dar e animat. Se cheamă Young Justice. E un fel de Justice League, dar care te ține în suspans mai rău decât finalul de la Breaking Bad. Vă avertizez, nu vă uitați la el decât dacă aveți mult timp și nervi de pierdut. Dacă vă va distruge viața, să știți că eu am aflat de el de la colegul de cameră. Pe el să-l linșați, nu pe mine. Acum vă las cu o piesă foarte chill, ca să vă relaxeze, în caz că v-am insultat gusturile în materie de seriale. Aaaa, și Scrubs e cel mai tare. 

     

vineri, 15 martie 2013

Chestii random

     Am sesizat în ultima perioadă (ianuarie, februarie, martie) apariția a ceva...dubios (da, cred că "dubios" e un termen bun) pe Facebook. Mă refer acum la bitstrips. Probabil fiecare persoană care citește acest articol are măcar pe cineva în lista de prieteni care folosește așa ceva. Unii chiar s-ar putea să folosească această abominație chiar în timp ce scriu. Dar, dacă cineva are norocul de a nu avea așa specimene în listă și nu știe ce sunt alea bitstrips, o să explic pe scurt cine sunt ele și cu ce se mănâncă. Un bitstrip e un fel poză animată (gen bandă desenată, dar mai prost lucrată decât cele din anii '40) în care se afișează cetățeanul ce a postat-o singur sau alături de cineva, făcând chestii normale, și spunând lucruri cretine, care ar trebui să fie amuzante, dar nu sunt. Absolut deloc. Sunt cretine de-a dreptul. Cetățeanul (când zic "cetățeanul", mă refer, și la fete, nu numai la dârlăi) apare desenat acolo exact cum se vrea el a fi, nu cum l-a făcut natura. Nu am văzut bitstrips cu grași sau cu oameni fără picioare. Ce nu înțeleg eu e: de ce există chestiile alea? Ți-e atât de rușine cu tine încât trebuie să te desenezi ca să nu râdă copiii de tine? Amuzante nu sunt, nu ajută cu nimic (decât dacă nu știi de cine să scapi din lista de prieteni) și, am eu impresia, sau toți oamenii care le postează au sub 18 ani? Voi să-mi spuneți dacă e să-mi fie milă de viitor sau nu.
 
     Trecând peste subiectul de mai sus, trecem la ceva mai general. Muzica. Ho, nu-mi săriți în cap că încerc să vă îndoctrinez cu gusturile mele muzicale (deși sună tentant)! Nu, aici ne referim strict la ce muzică (cu tot cu videoclipurile aferente) se cenzurează și ce produse ar trebui de fapt cenzurate. Ce se cenzurează: păi simplu, orice cuvințel care ar putea suna injurios pentru urechile generațiilor tinere și inocente. Nu e ca și cum copilul nu aude prima înjurătură la 3 ani când e tac'su nervos la volan. Nu, hai să cenzurăm chestii care chiar nu au de ce să fie cenzurate, ba mai mult, prin cenzura în cauză, să se piardă informații din piesă. Spre exemplu, clipul piesei "Categoria Grea" de la Paraziții e cenzurat pentru că se face un schimb scurt de pumni pe-acolo. Păi, fiule, stai puțin, tu pui știrile de la ora 5 "Cu Acordul Părinților" și apoi îmi cenzurezi niște pumni pe care copilul oricum îi vede la desene animate? Aaa, și UTV e homofob. A cenzurat o scenă în care 2 băieți își luau limba în gură, din videoclipul piesei "One Day" a lui Asaf Avidan. Păi, fiule, ce mama naibii, de ce nu cenzurezi tu mai bine versurile din noua piesă a Andei Adam: "Amo Amo, am o inimă de dat, Unui singur bărbat, Care să știe ce să facă lângă mine în pat". Deci dacă vrei să te combini cu Anda Adam, trebuie să știi s-o fuți. Bun mesaj pentru tinerele generații; asta și toate clipurile cu băieți epilați peste tot care cordesc gacici, în timp ce rânduri de țâțe dansează în jurul lor. Frumos mesaj pentru copii ușor influențabili.

     Trecem acum la alte tâmpenii din lumea muzicii. Am o simplă întrebare: ce vor băieții ăștia de la viață? Acum eu nu mă iau de ei că-s pocăiți, deși mi-ar face o deosebită plăcere. Nu, fiecare poate avea orice prieten imaginar își dorește; eu, spre exemplu, îl am pe băiatul ăsta. Dar să cânți inepțiile astea pe care doar tu le crezi, în timp ce afișezi o moacă de om care se uită la pornografie pentru pedofili, nu mi se pare o chestie corectă. Ascultați puțin ce au de zis și arătat prin videoclipul lor (am eu impresia, sau pe fundal sunt doar oameni care au venit pentru tricourile moca și nu au idee ce se petrece?). Măcar o să râdeți. Sau, mai bine, intrați pe pagina lor oficială să vedeți ce promovează băieții. O să ziceți că le fac reclamă. Eu prefer să spun că fac advertising pentru exterminarea lor.

     La final, e cazul să afișez niște gânduri ceva mai pașnice. Astăzi am avut onoarea să revăd un film de excepție, și anume "Kick Ass". Filmul ăsta poate părea la prima vedere doar un alt produs de duzină cu super-eroi. Dar nu e. E un film mișto din care poți învăța chestii (nu vă bat cu ele la cap, că nu mă mai citiți), unde mai râzi oleacă, te minunezi la ceva acțiune și, eventual, verși și-o lacrimă. Filmul ăsta a trezit un sentiment în mine: parcă mi-a dat un pumn și mi-a zis să nu mai stau ca o șarlă, uitându-mă la seriale, ci să ies din casă și să schimb ceva atât la mine, cât și la lume. Gata cu chestiunile la sentiment, că o dau în altele. Mai bine vedeți trailer-ul  și uitați-vă la film, că n-o să regretați. În încheiere, am pentru voi o piesă de pe soundtrack-ul filmului. Enjoy.